Campanie pentru salvarea istoriei – Romania Vie

GRUPUL DE GANDIRE SI DE ACTIUNE ROMANIA VIE
Catre Senatul Romaniei, in atentia domnului Presedinte Crin Antonescu
Catre Camera Deputatilor a Romaniei,
In atentia domnului Presedinte Valeriu Zgonea
Catre Guvernul Romaniei, in atentia domnului Prim Ministru Victor Ponta
Catre Ministerul Culturii si Patrimoniului National al Romaniei
In atentia domnului Ministru al Cuturii si Patrimoniului National Puiu Hasotti
Catre europarlamentarii Romaniei, indiferent de culoarea politica
Catre Comisia Nationala de Arheologie
Catre cetatenii Romaniei
SCRISOARE DESCHISA
Noi, Asociatia Re.Generation, cunoscut ONG in materia protejarii patrimoniului natural si cultural, prin Raluca Dan, director, Fundatia Culturala „Rosia Montana”, prin acad. dr. Ioan Piso, reputat arheolog, Grupul de gandire si de actiune ROMANIA VIE, fondat de un grup de protestatari din Bucuresti, Piata Universitatii-zona Arhitectura, prin av. Alexandru Surcel, presedinte, protestam fata de demolarea sitului arheologic Sibot 3 de la Sibot, judetul Alba, precum si fata de graba cu care se efectueaza din punct de vedere procedural descarcarea de sarcina arheologica si constructia Autostrazii A1, care conduce la distrugerea cu buldozerul unor vestigii de valoare inestimabila pentru a face loc fundatiei acesteia.
La Sibot a fost descoperit unul din cele mai bine conservate si mai intinse sate mestesugaresti romane din Sud-Estul Europei, in orice caz, cel mai bine conservat si mai intins de pe teritoriul Romaniei, iar pentru salvarea ruinelor ar fi fost suficienta inaltarea autostrazii pe un viaduct. Acum este insa prea tarziu si nu putem sa nu remarcam faptul ca autostrada urmeaza in zona un traseu straniu, ce traverseaza de doua ori la cateva sute de metri drumul national, desi ar fi putut continua pe acelasi deal, paralel cu drumul national, fara macar a se apropia de situl arheologic roman. Avem de asemenea informatii certe ca echipa de arheologi coordonata de domnul Paul Damian, director adjunct al Muzeului National de Istorie al Romaniei, din Bucuresti, a notificat constructorul autostrazii, societatea austriaca STRABAG, despre incheierea cercetarii sambata, 20 octombrie, iar luni, 22 octombrie, demolarea fusese deja infaptuita. Este evident ca nu a existat timpul necesar satisfacerii procedurilor legale, si anume redactarea raportului de cercetare, emiterea de catre Comisia Nationala de Arheologie a recomandarii privind clasarea sau descarcarea sitului si eliberarea de catre Directia Judeteana Alba pentru Cultura si Patrimoniu National a certificatului de descarcare de sarcina arheologica. Consideram asadar ca este necesara deschiderea unei anchete cu privire la modul in care s-a produs demolarea, in opinia noastra ilegala, precum si sesizarea organelor in drept pentru cercetarea penala a celor intamplate.
Mai putem adauga ca actiunea de descarcare de sarcina arheologica si de demolare, despre care aveam deja informatii ca este iminenta, a avut loc in plina campanie a noastra prin care incercam sa determinam Comisia Nationala de Arheologie sa refuze sa recomande eliberarea certificatului de descarcare de sarcina arheologica si sa propuna clasarea sitului Sibot 3 ca zona de interes arheologic prioritar, conform prevederilor Legii nr. 378/2001 privind protectia patrimoniului arheologic si declararea unor situri arheologice ca zone de interes national.
De asemenea, rugasem Ministerul Culturii si Patrimoniului National sa initieze un proiect de punere in valoare corespunzatoare a ramasitelor satului roman de la Sibot, iar Guvernului Romaniei sa dispuna autoritatilor competente masurile care se impun pentru realizarea unui viaduct care sa permita coexistenta autostrazii A1 cu situl arheologic. Acum este prea tarziu!
In plus, am fost asigurati ca este o practica curenta in Romania ca antreprenorii, odata ce au fost informati despre finalizarea sapaturilor arheologice, sa procedeze la desfiintarea vestigiilor, fara a mai astepta finalizarea procedurilor si eliberarea certificatului de descarcare de sarcina arheologica. Un astfel de mod de a proceda este total ilegal si inadmisibil si din punct de vedere moral si cerem in termeni categorici inasprirea legislatiei pentru sanctionarea unor astfel de conduite.
De asemenea, solicitam cu maxima fermitate:
1. modificarea legislatiei in materie astfel incat clauzele de confidentialitate din contractele dintre institutiile muzeale, arheologi, dezvoltatori si constructori sa nu poata privi sub nicio forma rezultatul cercetarilor arheologice, pe intreaga durata a sapturilor, si sa existe obligatia informarii publicului larg, astfel incat descoperirile sa fie cunoscute din timp, iar societatea civila sa aiba sansa de a interveni in mod eficient pentru salvarea siturilor arheologice foarte importante.
2. Transformarea Comisiei Nationale de Arheologie dintr-un organism consultativ intr-unul ale carui recomandari sa aiba un caracter obligatoriu.
3. Transparenta lucrarilor Comisiei Nationale de Arheologie si a numirilor in aceasta, numai pe criteriu de competenta.
Suplimentar, solicitam Guvernului Romaniei si tuturor autoritatilor competente, centrale, judetene si locale, sa ia cat mai urgent masurile care se impun pentru consolidarea malului raului Mures si impiedicarea continuarii procesului de eroziune in zona orasului neolitic Turdas, amenintat sa dispara in mod ireparabil in urma acestui proces natural.
Ne declaram sprijinul pentru realizarea parcurilor arheologice de la Turdas si Tartaria.
Consideram de asemenea ca inventarul neolitic si eneolitic al Romaniei, creatie a acelei fabuloase civilizatii stravechi ce a cuprins mari parti din Sud-Estul si Centrul Europei, inclusiv intreg spatiul romanesc, cunoscuta si drept Old Europe Civilization sau Old Danube Civilization, trebuie propus pentru clasarea ca si patrimoniu UNESCO.
In incheiere, reiteram solicitarea formulata in petitia depusa de G.G.A. Romania Vie privind acordarea unei audiente de catre Ministrul Culturii si Patrimoniului National, domnul Puiu Hasotti.
Data: 28 septembrie 2012

adevaruldespredaci.ro/romania-tace-in-timp-ce-istoria-ii-este-distrusa

Anunțuri

Despre Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
Acest articol a fost publicat în 2. Cauze, 3. Proteste, acţiuni și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s