„A treia forţă“ şi noua revoluţie industrială

De Ovidiu Hurduzeu

În articolul „Cum a distrus Wall Street-ul medicina privată“ (vezi aici), Paul Craig Roberts (fost „assistant secretary“ al Trezoreriei Statelor Unite în administraţia Reagan, editor asociat al ziarului Wall Street Journal, „senior research fellow“ la Institutul Hoover – Stanford University şi decan al catedrei de Economie Politică din cadrul Centrului de studii strategice şi internationale al Georgetown University) afirma că în SUA nu există în prezent piaţă liberă. Un exemplu elocvent îl oferă marile corporaţii, care au distrus firmele independente şi i-au transformat pe oamenii de afaceri autonomi în simpli slujbaşi. „Riscurile de a demara o afacere privată sunt astăzi de multe ori mai mari decât erau acum o jumătate de secol. Lanţurile de firme (chains) i-au transformat pe oamenii de afaceri independenţi în salariaţi”. Aşa-numita „medicină de piaţă“ este chiar mai ineficientă şi mai costisitoare decât cea administrată de stat. „Ţi se întoarce stomacul pe dos când îi vezi pe libertarieni şi pe ‘economiştii pieţei libere’ cum apăra sistemul impersonal şi birocratizat de sănătate considerându-l ‘medicina de piaţă’ (free market medecine’)“. „Medicina socializată“ propusă de Administraţia Obama nu-i nici ea mai brează; nu face decât să deturneze banii contribuabilului american spre buzunarele marilor companii private. „Aceasta este o practică obişnuită în ‘capitalista’ Americă“, scrie Paul Craig Roberts. Cât despre Wall Street, este idealizată de către libertarieni şi „economiştii pieţei libere“ în baza ideologiilor pe care aceştia le susţin; bursa însă nu este nici sursa progresului economic şi nici a ridicării nivelului de trai. Băncile de investiţii de pe Wall Street au un singur Dumnezeu: lăcomia. Şi ele controlează guvernul SUA întrucât Wall Street-ul finanţează campaniile electorale ale politicienilor. Concluzia lui Paul Craig Roberts: „Lobby-urile lăcomiei conduc America. Casa Albă, Congresul, chiar sistemul judiciar federal sunt neputincioase în faţa lăcomiei capitaliste. Nu exista un guvern al poporului, pentru popor, care să reprezinte poporul“.
Dacă Paul Craig Roberts ar fi rostit cele de mai sus în faţa libertarienilor şi neoconilor carpato-danubieni, sau la un „taifas” cu aşa-zişi „oameni de afaceri creştini“, ar fi fost acuzat, după caz, fie de instigare comunistă, fie de fascism sau/şi antisemitism. (În România nu ţi s-ar permite să afirmi public, fără a fi anatemizat, ceea ce menţionează Craig în articol despre lobby-ul israelian, o realitate examinată, de altfel, în numeroase cărţi şi articole academice: „‘Războiul împotriva terorii’ îmbogăţeşte industriile de armament/securitate şi permite expansiunea teritorială israeliană. Lobby-ul israelian şi industria de armament sunt sursele majore de finanţare ale campaniilor politice din SUA“.
Pentru elitele post-comuniste, les nouveaux riches, tinerii „corporatişti“ şi cei care profită de pe urma „parteneriatului“ public/privat, capitalismul e bun, foarte bun. Aceşti indivizi vor recurge la raţiunea iraţionalului, vor susţine orice inepţii, vor recurge la orice mijloace pentru a-şi păstra monopolul asupra ideilor, puterea politică şi economică. Datorită crizei, s-a tot scris în România despre ingineriile financiare globale. Nimeni nu a avut însă curajul să pună punctul pe i. Să abordeze criza de sistem a capitalismului care, în condiţiile de astăzi, se identifică din ce în ce mai mult cu plutocraţia şi cleptocraţia planetare. Pentru elitele intelectuale româneşti, capitalismul nici măcar nu-i o realitate economică. Este o ideologie faţă de care trebuie să-ţi manifeşti fidelitatea absolută cu orice ocazie.
Marele mit al capitalismului este eficienţa sa. Cine a lucrat EFECTIV şi pentru un timp mai îndelungat într-un colos transnaţional, cine s-a lovit zilnic de deciziile aberante luate de elitele manageriale, aşa-numitul „upper management“, cine a cunoscut birocraţia, debandada şi desprinderea de realitate ce domnesc în marea corporaţie, acela nu va pune niciodată semnul egalităţii între „capitalism“ şi „economia de piaţă“, între „capitalism“ şi „eficienţă“.
Care a fost eficienţa lui General Motors, colosul industriei automobiliste? Din 2004 până în 2008 a înregistrat pierderi de 70 de miliarde într-un ritm care a depăşit uneori un miliard pe lună! Înainte de a-şi încheia mandatul, George W Bush a luat decizia de a subvenţiona cu miliarde de dolari coloşii General Motors şi Chrysler pe spezele contribuabilului american. La baza acestei decizii a stat o raţiune politică – „too big to fail“ – nicidecum una economică. Prin ce se deosebeşte oare ineficienţa de care a dat dovadă conducerea GM de iresponsabilitatea „conducerii de partid“ a României comuniste în domeniul economic? Finanţistul Steven Rattner, trimisul lui Obama la GM şi Chrysler, a declarat revistei „Fortune“: „Chiar judecând după standardele joase ale Detroit-ului, am fost şocaţi să găsim un management atât de slab, mai ales la GM, unde am întâlnit, printre alte lucruri, poate cea mai proastă contabilitate pe care am văzut-o vreodată într-o companie majoră“ . A fost nevoie de presiunea guvernului ca board-ul GM-ului să-l dea afara pe preşedintele Rick Wagoner. „Ni se pare mai mult decât evident că o echipa managerială care a tocat 21 de miliarde de dolari într-un an şi încă 13 miliarde în primul trimestru al anului 2009 nu mai poate fi lăsată să continue“. Clar pentru toată lumea, dar nu şi pentru „Old GM“. Înlocuitorul lui Wagoner va fi Fritz Henderson, un alt vieţaş („lifer“) care a petrecut 35 de ani în cadrul companiei. Nici n-a apucat să intre bine în pâine şi a luat decizia neroadă de a vinde Opel-ul, tocmai divizia care se specializase în maşini mici şi motoare diesel eficiente. Între timp, prin „magia contabilităţii creatoare, miliarde de dolari din datoria şi costurile GM-ului pur şi simplu au fost făcute să dispară“ (Angus Mackenzie, A Short, Sharp Shock, „Motor Trend“, March 2010, p. 8).
În vizita mea la Bucureşti, în luna noiembrie, am fost tras de mânecă să nu cumva să critic „capitalismul“. Dacă tot aveam ceva de spus „împotrivă“, să mă fi referit doar la „capitalismul financiar“, la „corporatism“, la plutocraţie etc- – totdeauna o versiune a capitalismului, o deformare a lui era de vina. Niciodată capitalismul ca atare. Pe malurile Dâmboviţei, orice impietate exprimată la adresa acestei entităţi „metafizice“ este judecată drept o dovadă de „mentalitate comunistă“.
Cititorii s-ar putea totuşi întreba: nu-i oare ciudat că Hurduzeu insistă asupra relelor unui sistem pe care românii se străduiesc să-l „implementeze“? De ce aceste „forţe de descurajare“? Oricum ar fi, capitalismul e mai bun decât comunismul şi alternativă nu există.
Fals! Alternative viabile există. Dar ele nu mai pot fi capitaliste din simplul motiv că vremea capitalismului a trecut, aşa cum a trecut şi cea a comunismului. Dacă economia româneasca vrea să aibă un viitor, ea nu poate fi decât „post-capitalistă“. Un vechi prieten, personalitate a establishment-ului criticii literare din România, mi-a mărturisit după ce-a citit Economia libertăţii. Renaşterea României profunde: „Cartea prezintă o ideologie care are farmec numai în eseistică, dar căreia îi lipseşte orice priză la realitate. O ideologie inaplicabilă (şi care, dacă totuşi ar fi aplicată cu forţa, ar da rezultate monstruoase, ca şi ideologia marxistă)“. Educat în comunism, prietenul meu nu poate gândi decât în termeni ideologici: dreapta, stânga, comunism, capitalism, marxism, liberalism. Precum vieţaşii de la GM, nu simte cutremurul ce se produce în întreaga lume: dincolo de capitalism şi socialism, are loc o nouă revoluţie industrială…
General Motors este un simbol al falimentului modelului de producţie industrială din zilele noastre
. Un model perimat, bazat pe pieţe enorme, producţie pe scara largă şi la capacitate maximă, cu o distribuţie de tip „supply-push“ (se produc bunuri pentru a fi vândute din stoc, fără să se ţină seama dacă există sau nu comenzi, dacă produsul este funcţional sau nu). Ca să supravieţuiască, un astfel de model economic are nevoie de depreciere planificată, credit de consum, politici etatiste de subvenţionare a costurilor şi ineficienţei marilor corporaţii, reglementări juridice (inclusiv ale „proprietăţii intelectuale“) menite să protejeze corporaţiile în faţa competiţiei. Ţinem morţiş să punem semnul egalităţii între „capitalism“ şi „piaţa liberă“. În circumstanţele actuale, noţiunile de „stat minimal“ şi „piaţă liberă“, asociate capitalismului, nu au acoperire în realitate. Sunt construcţii teoretice, folosite în scopuri ideologice, de legitimare a sistemului economic şi politic actual. Statul, prin politicile sale keynesiene, este chemat să rezolve problemele subconsumului şi supraproducţiei; să cumpere în mod direct sau indirect surplusul creat de producţia de masă a economiei corporatiste (vezi eseul lui Kevin Carson, „Politica industrială. Vin nou în sticle vechi“, în Economia libertăţii. Renaşterea României profunde, p. 71). Capitalismul practicat de General Motors – şi ce poate fi mai „capitalist“ decât General Motors! – este „eficient“ în măsura în care recurge la mijloace non-economice (intervenţia statului, subvenţii, presiuni politice etc.) pentru a-şi asigura supravieţuirea.

Capitalismul coloşilor transnaţionali începe să fie „subminat“ de o economie a unităţilor mici şi mijlocii pe model distributist. „A trecut timpul companiilor cu nume ca General Electric, General Mills şi General Motors“ – scrie Cory Doctorow în noua sa carte Maker (citat de Chris Anderson aici). Viitorul aparţine micilor firme şi micro-fabricilor care vor înlocui uzinele enorme, grupurile şi corporaţiile integrate pe verticală. Local Motors din SUA (vezi aici) a demonstrat ca se pot fabrica automobile în sistem open source la standardele cele mai riguroase: Rally Fighter, un 4×4 al firmei Local Motors, care va fi comercializat în SUA la preţul de 50.000 de USD, este un proiect deschis, colectiv („crowd-sourced“), fabricat din componente „off-the-shelf“ (care pot fi montate direct, fără modificări). Va putea fi asamblat de clienţii înşişi în „centre locale de asamblare“. Local Motors a avut nevoie de numai 18 luni pentru a lansa produsul pe piaţă. Într-o perioadă de timp similară, cei trei coloşi din Detroit abia schimbă specificaţiile la mânerul unei portiere.
Care este secretul acestei hipereficienţe? În primul rând, producţia de micro-fabrică pe bază de design deschis şi „crowdsourcing“; lipsa intermediarilor, a produselor care zac în stoc şi a constrângerilor legate de birocraţia, reglementările şi structura corporatistă. Cei care au creat Rally Fighter – designeri, ingineri şi simpli amatori – s-au adunat într-o comunitate pentru a crea un produs de calitate, fără compromisurile impuse de comercialism şi producţia de masă. I-au unit dăruirea, profesionalismul, entuziasmul şi dorinţa de a face un lucru de calitate, nicidecum „interesul egoist“.

Cititorii se pot întreba dacă nu cumva corporaţiile pot fi considerate un rău necesar. Până de curând nu era posibil să fabrici un Logan în garaj. Constrângerile tehnologice favorizau concentrarea producţiei în mari unităţi industriale. În noua economie, situaţia se schimbă însă dramatic. „Fiecare garaj a devenit o potenţială fabrică high tech“, constata Chris Anderson, „astăzi micro-fabricile produc de toate, de la automobile la componente de bicicletă şi mobilă cu orice design imaginabil. Potenţialul colectiv al milioanelor de ‘garaje productive‘ este pe punctul de a descătuşa pieţele întrucât ideile trec direct în producţie, nu este nevoie nici de finanţare şi nici de mari utilaje. ‘Trei băieţi cu laptop-uri’ – era sintagma care descria o firmă nouă (start-up) de pe Internet. Aceeaşi sintagmă descrie astăzi firmele de hardware“.
Mai mulţi factori au făcut posibilă schimbarea de paradigmă. Îi enumăr pe cei mai importanţi: colaborare de tip open source, distribuţie pe Internet, accesul la platforme comune şi unelte high-tech relativ ieftine, de mici dimensiuni şi uşor de mânuit. Şi nu mai puţin important, accesul la furnizori care nu mai privilegiază marile corporaţii. Asta înseamnă că o întreprindere cu un singur proprietar din SUA poate să dea o comanda unei fabrici din China în felul în care o făceau odinioară doar marile corporaţii.
Economia româneasca şi întreprinzătorii români ar avea enorm de câştigat de pe urma democraţiei economice inaugurate de noua revoluţie industrială. Cunoaştem prea bine dezastrul pe care l-a provocat tării „economia de comandă“ a comunismului. În perioada „tranziţiei“ am simţit pe pielea noastră efectele „terapiilor de şoc“, ale „programelor de austeritate“ şi ale „privatizărilor“ frauduloase impuse de străini şi executate în genunchi de către struţo-cămila liberalo-neocomunistă (peste tot în lume „privatizările“ care au însoţit „terapia de şoc“ au fost pirate privatizations, au dat naştere „capitalismului de cumetrie“, crony capitalism, au înrădăcinat plutocraţia şi cleptocraţia. Cu un stat anarho-tiranic – slab, slugarnic şi mafiot (după caz) în relaţiile cu plutocraţia, instituţiile transnaţionale şi propria sa birocraţie, autoritar, tiranic în relaţiile cu simplii cetăţeni – România nu poate ieşi la liman mergând pe drumurile bătute de bandele de jefuitori. Este nevoie de o a treia cale şi de o a treia forţă, politică şi economică. Nu putem avea un stat reprezentativ fără o democraţie economică. Aşa cum cleptocraţia are nevoie de un stat mafiot, cu politicieni corupţi, şi un sistem economic privat dominat de concentrarea masiva a bogăţiei şi puterii în mâinile câtorva entităţi private – tot aşa existenţa micului întreprinzător, a ţăranului, a micului proprietar, a „omului normal“ este grav ameninţată dacă nu se desfăşoară în cadrul unui stat reprezentativ şi al unei economii democratice. Ca să renască România profundă, trebuie restructurat din temelii atât sistemul politic cât şi cel economic. Casa trebuie însă reconstruită de la temelii spre acoperiş.
Mi se va spune, pentru a nu ştiu câta oară, ca „la noi nu se poate“. Nu văd însă care ar fi obstacolele majore în calea unei economii a „garajelor productive“, a micro-fabricilor şi micro-întreprinderilor. Sau ce ne împiedică să construim o economie pe modelul Emiliei-Romagna, unde mici ateliere lucrează în reţea, producând în mod distributist printr-o cooperare între egali? Marile corporaţii le oferă românilor perspectiva unui sweatshop mai dichisit, ameninţându-i în permanenţa că-l vor pierde şi pe acesta dacă devin cumva „prea scumpi“. Firmele româneşti n-ar trebui să stea însă la cheremul transnaţionalelor. Să devină „webcentrice“ pentru a face afaceri cu furnizori şi clienţi din toată lumea. Sau, dacă tot e să „sifoneze“ marile corporaţii – o practică din ce în ce mai răspândită în România – firmele „sifonatoare“ să eludeze cu totul contractele şi principiile corporatiste şi să treacă la producţia pe cont propriu.
Să-i urmăm pe chinezi! În noua revoluţie industrială, puterea economică a Chinei nu se va mai baza pe avantajele create de munca în regim de sclavie. De data aceasta, marele ei atu va fi imensa reţea de micro-întreprinderi ce provin din industriile shanzai care copiază produsele de firmă (în chinezeşte shanzai înseamnă bandit).
O parte din fondurile UE să le folosim pentru a retehnologiza micul întreprinzător şi comunităţile. De exemplu, în fiecare localitate din România, în fiecare cartier al marilor oraşe, ar trebui să existe un „atelier comunitar“ după modelul techshop-urilor americane (veziaici) care să-i pună cetăţeanului la dispoziţie unelte scumpe pe care el altfel nu şi le-ar permite. Economia „garajelor high-tech“ va funcţiona în cadrul, şi nicidecum în opoziţie cu practicile noastre economice şi culturale tradiţionale. O putem numi o economie neotradiţională (nimic în comun cu neoconservatorismul!) care pune în slujba persoanei şi tradiţiei puterea unei tehnologii la scară umană.

Anunțuri

Despre Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
Acest articol a fost publicat în 5. Tehnologii verzi, Economia Civică și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s