Satul românesc: Leontina Prodan – Să oprim politica dezastrului. Adriana Cioara – Linșaj psihologic la Corna.

PNDR 2020  – dezamăgirile Leontinei Prodan din Timişoara

Leontina Prodan, fondatoarea Asociaţiei Culturale „Tradiţii, Identitate şi Succes” (ACTIS) Timişoara şi a fabricii Pif, este foarte dezamăgită de activităţile desfăşurate de Ministerul Agriculturii, ca reprezentant al satului românesc actual. De mulţi ani, ea este o neobosită apărătoare a folclorului şi tradiţiilor culturale şi a ţăranului român, inclusiv la nivel mondial, dar nu se regăseşte în acţiunile celor de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.  

1236475_549107531829218_333104170_nA fost la cele mai mari târguri internaţionale – Leontina Prodan şi Pif promovează conceptul de “îmbrăcăminte naturală” – confecţii produse în întregime din fibre de in, cânepă, bumbac şi mătase. Colecţiile de îmbrăcăminte sunt inspirate din arta şi cultura populară românească şi au fost prezentate la cele mai mari târguri internaţionale din Paris, Milano, Dusseldorf sau Leipzig.

Recent, Leontina Prodan a fost invitată la Conferinţa Naţională PNDR 2020 “Satul românesc are viitor”, organizată de MADR, în cadrul procesului de consultare, în contextul pregătirii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Reacţia Leontinei Prodan este următoarea: „PNDR 2014 – 2020 a fost  cedat unei firme de consultanţă austriece, pe bani mulţi, după cum se spune, iar acum ne chemaţi pentru a ne transmite ce vor alţii cu noi, nu ce ştim, ce suntem în stare şi ce vrem de la pământul nostru?! De multe ori am onorat cu prezenţa aceste invitaţii, cu credinţa că-mi pot aduce modesta contribuţie la promovarea satului românesc. Ţăranul român a fost şi este cel mai periculos capitalist, cu el au început comuniştii să distrugă spiritul românesc şi, din păcate, cei de astăzi continuă cu alte arme să îl distrugă. Ţăranul  ştie ce are de făcut, gândeşte, munceşte, îşi reface în fiecare zi capitalul social, este independent. Din păcate, toate aceste întâlniri au fost  de formă”, susţine Prodan.

Iată motivele acestei afirmaţii. “Toate analizele  SWOT transmise sunt poveşti preluate din diverse surse, fără contact direct cu adevăratul ţăran. Ţăranul nu are acces la finanţări, din cauza consultanţilor. Am propus realizarea de proiecte cadru la care să apeleze ţăranii direct la primării, unde să fie un serviciu de consultanţă. S-au creat GAL-uri, cu sedii în marile oraşe, abia le găseşti, iar cu banii cheltuiţi pe drumuri, proiecte, dosare, ţăranul ar face minuni în gospodaria lui. Primarii şi consilierii au distrus satele româneşti cu ajutorul  APIA, consiliilor judeţene, Agenţia de Resurse Naţionale, partidelor politice… V-am dat exemplu cascada de balastiere de pe râul Valea Almaşului, satul Galgăul Almaşului – jud. Sălaj, ce funcţionează  de mulţi ani în perimetrul satului, pe pământul oamenilor, distrugând poduri şi căi de acces. Toate plângerile penale ajung tot la primar, ale cărui balastiere sunt….. of…  şi câte şi mai câte ştiţi de la noi, dar şi răbdarea are limite”, mai spune Prodan.


Linșaj psihologic la Corna – „Nu plecăm! Nu avem nimic de vanzare! De cand a venit Goldul, linistea noastra a devenit furtuna, visele frumoase au devenit cosmaruri”

Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, tovaras de drum cu compania „Gold Corporation”. Corna este un sat apartinator Rosiei Montane. Potrivit proiectului minier al companiei RMGC, aici ar urma sa fie amplasat iazul de decantare cu cianuri si barajul de 180 de metri al iazului. Sunt multi corneni care s-au lasat ademeniti de banii strainilor, acceptand sa-si vanda proprietatile. Dar sunt destui si cei ce refuza stramutarea, indiferent de sumele oferite pe casele si gradinile lor. Spre rusinea ei, ignorand hotararea Sfantului Sinod, Biserica ortodoxa locala, cu incuviintarea Arhiepiscopiei de Alba, a devenit un instrument al presiunii psihologice. Iata ce ne scrie un enorias : „Ieri, la biserica noastra a venit in vizita arhiepiscopul Andrei al Albei-Iulia. Tot evenimentul vizitei arhiepiscopale a fost organizat de catre reprezentantii companiei, care au venit la Sfanta Slujba in semn de injosire a intregii comunitati. Ganditi-va cat de tare au fost afectati oamenii cand, in biserica lor, au patruns cei de la companie, ca niste stapani, desi noi bine stim ca nu sunt stapanii nimanui, cu atat mai putin ai nostri. Oamenii in varsta au fost foarte afectati. Bunica mea, daramata sufleteste, a venit acasa si cateva ore a plans. A fost umilitor pentru noi, cand Arhiepiscopul Andrei de Alba Iulia a declarat satul nostru „pe cale de disparitie”. Cine se crede? Ce crede ca suntem noi? O adunatura de dobitoace, pe care le dirijezi cu bata spre alta zona de habitat?”.

Parasiti de Biserica, oamenii din Corna au decis sa reziste, totusi, oricaror presiuni. Fara proprietatile lor, compania nu poate construi barajul. In zadar functioneaza zi si noapte masina de propaganda a Gold-ului; in zadar bat din poarta-n poarta naimitii companiei. Cornenii isi vad de lucrul lor, de gradina, de vite si de casele noi si spatioase. Ei isi cunosc drepturile de cetateni europeni si stiu ca abuzurile epocilor trecute nu mai sunt posibile.

Adriana Cioara, 31 de ani. „De cand a venit Gold Corporation, linistea noastra a devenit furtuna, iubirea a devenit ura, visele frumoase au devenit adevarate cosmaruri” In Corna au ramas 45 de familii, din care 70 de persoane sunt tinere, sub 50 de ani. Eu sunt eleva la o scoala sanitara, sotul meu e sofer de transport international, iar baiatul nostru, Gabriel, este elev la Abrud. Numai mama, Ana Furdui, este pensionara. M-am nascut in sat, la fel ca mama mLinsaj psihologic la Rosia Montana - ea, bunicii si strabunicii mei. Ma simt foarte legata de aceste locuri, de obiceiurile strabune care aici inca mai persista, de tot ceea ce inseamna locul natal. Corna a fost un sat de o frumusete rara, pierdut in linistea adanca a Muntilor Apuseni, care pareau ca-l protejeaza de toate relele din lume. A fost… A fost… Nu intamplator folosesc timpul trecut, deoarece revenirea la prezent este mult prea dureroasa: un prezent in care domina ura, rautatea si nesiguranta, neincrederea si invidia. Dumnezeu a creat aceste locuri frumoase, dar le-a asezat pe un „bulgare de aur”, care pentru inaintasii nostri a insemnat un mod de a-si castiga traiul zilnic, dar pentru noi inseamna un blestem pe care nu eram pregatiti sa-l infruntam. De cand a venit Gold Corporation, linistea noastra a devenit furtuna, iubirea a devenit ura, visele frumoase au devenit adevarate cosmaruri.

„Familiile s-au destramat, copiii au uitat de buna credinta si si-au dat parintii in judecata” Totul a inceput prin anul 1997, cand zacamantul de aur si argint existent la Rosia Montana, tezaurul tarii noastre, a fost vandut fara nici un regret unor straini fara scrupule, care doresc sa stearga de pe suprafata pamantului satele Corna si Rosia. Ca sa poata exploata in voie, ei au lansat exproprierile, bazandu-se pe naivitatea localnicilor, carora le-au pus in fata bani la care nici nu visasera. Oamenii au uitat, astfel, de tot si de toate, iar dorinta inavutirii i-a cuprins repede. Desi mostenirea lasata de stramosi era ceva sfant, totul a fost dat uitarii si o agitatie pe care cu greu o poti explica a cuprins intreaga zona. Familiile s-au destramat, copiii au uitat de buna credinta si si-au dat parintii in judecata – toate astea pentru banii promisi de companie. Totul s-a transformat intr-un cosmar din care ne rugam la Dumnezeu sa ne putem trezi. Satul meu frumos a fost transformat fara nici o remuscare intr-un peisaj jalnic, cu case parasite, acum ruinate sau demolate, cu pasuni pe care acum cresc spini si maracini, cu oameni tristi si neincrezatori… Totul pentru bani… Cei pe care mirajul unei alte vieti mai bune i-a atras au ales sa-si paraseasca gospodariile, sa lase totul balta si sa o ia de la capat… Daca sunt fericiti sau nu, doar ei pot s-o spuna, desi, dintr-un orgoliu nemasurat, doar putini dintre cei plecati recunosc ca au facut o greseala, ca banii, cat ar fi de multi, nu pot umple imensul gol din sufletele lor… Foarte multi batrani n-au rezistat dupa ce s-au mutat si au murit cu inima amara; multi s-au imbolnavit si sunt cazuri cand s-au intors si s-au stabilit in localitatile care inconjoara comuna.

„Oare cat mai rabda Dumnezeu aceste nedreptati, aceste adevarate profanari de morminte?” Cei care am ramas incercam sa ne continuam viata trecand peste toate, ingrijindu-ne casele ca si pana acum, cultivandu-ne terenurile. Dar multe avem de suferit, mult prea multe… Ganditi-va ce greu este sa mergi impotriva curentului, sa te impotrivesti unei companii puternice, si care pana acum a dus o lupta nedreapta. A demolat casele cumparate, pentru ca noi sa resimtim acut pustiirea satului; padurile au fost defrisate de cine a avut nevoie de lemne, ba chiar au reprezentat un mod de castig pentru cine a avut curajul sa o faca, deoarece nimeni nu a intrebat niciodata nimic… Totul in comuna a inceput sa fie dirijat de cei din companie, chiar si primaria. La inmormantari, Geamanacompania le asigura celor care doresc toate cheltuielile aferente, inclusiv transport in alte localitati si traditionala pomana. In momentul in care moare un locuitor din sat, reprezentantii companiei sunt prezenti si cer familiei sa nu ingroape omul in cimitirul satului, ci sa-l duca intr-un cimitir din Abrud, unde au cumparat ei teren. In schimb, asigura toate cele necesare. Din pacate, am ajuns sa nu mai avem nimic sfant: cei care s-au mutat isi exhumeaza parintii, fratii, copiii, si ii duc intr-un alt loc, pe cheltuiala si cu ajutorul companiei. Oare cat mai rabda Dumnezeu aceste nedreptati, aceste adevarate profanari de morminte? De vreo 5 ani, „telefonul fara fir” al RMGC a lansat zvonul ca, daca nu ne mutam, statul roman va da o lege si vom fi expropriati cu forta. Au fost oameni la care a prins minciuna, dar doar la cei care nu au stiut ca proprietatea este a lor si pot dispune de ea cum doresc, iar ca statul sa dea o astfel de lege era nevoie ca exploatarea sa fie considerata de interes national – ceea ce la noi nu putea fi vorba. Dupa parerea lor, satul nostru ar trebui sa devina un imens iaz de decantare, unde se vor deversa toate otravurile, dar, repet, asta este parerea lor. Cat timp depinde si de noi acest lucru, nu va fi posibil.

„Sa-i trimitem in tara lor, sa faca acolo dezastrul pe care ni l-au pregatit noua!” Desi cei de la companie au sadit in sufletul oamenilor nesiguranta si suspiciunea, eu am incredere ca cei care au ramas atata timp aici vor sti sa-si conduca viata in continuare, sa ia decizii benefice pentru ei si familiile lor. Viata de zi cu zi in sat s-a schimbat, in primul rand pentru ca oamenii au devenit suspiciosi, retrasi, prefera sa nu vorbeasca despre Gold Corporation, dintr-o teama pe care mi-e greu sa o inteleg. Am discutat cu multi dintre consateni, iar parerile sunt impartite: unii nu-si vand gospodariile pentru toti banii din lume, pe cand altii si-au fixat un pret cat mai mare. Fiecare stie cat a muncit si cat s-a chinuit sa-si agoniseasca ceva. De cand a sosit in zona compania asta blestemata, primaria nu mai elibereaza nimanui autorizatie de construire. Sunt sigura ca, daca am avea sprijin de undeva, zona ar avea un real potential turistic. Am fost in mare parte din tarile Europei, dar frumos ca la noi nu este nicaieri! Cunoscand harnicia oamenilor, sunt sigura ca ar munci din greu, iar zona noastra mult incercata si-ar putea reveni, devenind un obiectiv turistic. As dori sa putem incerca… Desi ni se spune mereu ca noi nu stim face altceva decat minerit, eu as vrea sa avem posibilitatea sa dovedim ca stim face si altceva, care sa nu dauneze nimanui, care sa nu aduca durere si suferinta, ci sa readuca pacea si linistea disparute… As dori sa intreb: cu ce ne ajuta pe noi, oare, proiectul minier? Pe noi, ca popor roman? Oare pretul platit nu este prea mare, in comparatie cu castigul infim pe care l-am obtine? Oare istoria si vestigiile care sunt aici chiar nu conteaza? Ganditi-va putin la noi si la voi, la ce va urma daca proiectul se va derula… Ajutati-ne sa oprim aceasta mare nedreptate! Sa le spunem ca pe aici nu se trece! Sa-i trimitem in tara lor, sa faca acolo dezastrul pe care ni l-au pregatit noua!

Anunțuri

Despre Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
Acest articol a fost publicat în 0. Atitudini, a3f și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Satul românesc: Leontina Prodan – Să oprim politica dezastrului. Adriana Cioara – Linșaj psihologic la Corna.

  1. regalian zice:

    Reblogged this on regalian.

  2. ad.rian zice:

    In spatele optimismului oficial arde mocnit focul revoltei nationale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s