1.07.2015 – crezul

‘O s-o fac ! Ras-bunarea ! Cu tandrețe istorică.
Dacă voi neglija, voi trădă, blestemat(ă) sa fiu, din neam în neam !
Aşa să-mi ajute Dumnezeu !’

noica
Cu dedicație specială pentru mutalăul cu șorțuleț care a ”interzis apologia” răs-bunătorilor Noica, Țuțea și Eliade … resemnificarea cuvântului „răzbunare”, scoborâtor din „răs-bunare”, care înseamnă revenirea la starea anterioară de bunătate. Aşa cum vremea „se răzbună”, de fapt „se răs-bună”, adică devine din nou senină…
Când aduni pe unu cu unu, care unu se adună cu celălalt, care unu devine doi? In timp ce tuturor ne vor înregistra destinele alţii .. poate o toacă de biserică ne va aminti unora aievea, ca suntem chemaţi să înfrângem totuşi statisticile şi să pregătim cu alţi prieteni regăsirea cea bună, când nu vom şti dacă voi vă veţi aduna nouă celor rămaşi sau dacă noi ne vom aduna vouă şi veacului.
V-am chemat ca să vă scoatem din statistică, ca să vă ajutăm să uitaţi de amara voastră fericire numărată, sau mai degrabă de numărul vostru de ordine din acel spaţiu, din acel hău în care aţi pătruns.
„Că şi muntele că-i munte, încă are doruri multe.” V-am chemat să vă redeşteptăm dorurile. Nu ne cereţi mari mărturii istorice căci din nou istoria ne-a aruncat pe poteci şi cărări de-o clipă. Nu dintr-o îndârjire goală, cum vreţi voi, ci din bucuria aceasta de-a trăi şi crea va ţâşni poate ceva, dacă e adevărată vorba lui Neagoe: „Cine n-are îndârjire acela vede pe Domnul.”
Ce drepturi putem avea ne întrebam striviţi sub nedreptate? Poate că suntem o păşune a istoriei. De la noi, niciodată n-a ţâşnit vreo rachetă spre cer, căci la noi cerul este foarte aproape.
Fie-ţi milă Doamne de cei ce te-au ucis! Te-am ucis şi noi dar mai blând, mai legănat cum se zice pe aci. Am păstrat cioburi din Tine şi cu ele poate vom izbuti să venim în fața celor care ne biruie.
Anunțuri

Despre Alex Imreh

http://www.aleximreh.ro http://www.facebook.com/alex.imreh 0742-669918
Acest articol a fost publicat în 0. Atitudini, 6. Putem? și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la 1.07.2015 – crezul

  1. Alex Imreh zice:

    “Când aduni pe unu cu unu, care unu se adună cu celălalt, care unu devine doi?” In timp ce tuturor ne vor înregistra destinele alţii .. poate o toacă de biserică ne va aminti unora aievea, ca suntem chemaţi să înfrângem totuşi statisticile şi să pregătim cu alţi prieteni regăsirea cea bună, când nu vom şti dacă voi vă veţi aduna nouă celor rămaşi sau dacă noi ne vom aduna vouă şi veacului.”
    V-am chemat ca să vă scoatem din statistică, ca să vă ajutăm să uitaţi de amara voastră fericire numărată, sau mai degrabă de numărul vostru de ordine din acel spaţiu, din acel hău în care aţi pătruns.
    „Că şi muntele că-i munte, încă are doruri multe.” V-am chemat să vă redeşteptăm dorurile. Nu ne cereţi mari mărturii istorice căci din nou istoria ne-a aruncat pe poteci şi cărări o clipă. Nu dintr-o îndârjire goală, cum vreţi voi, ci din bucuria aceasta de-a trăi şi crea va ţâşni poate ceva, dacă e adevărată vorba lui Neagoe: „Cine n-are îndârjire acela vede pe Domnul.”
    Ce drepturi putem avea ne întrebam striviţi sub nedreptate? Poate că suntem o păşune a istoriei. De la noi, niciodată n-a ţâşnit vreo rachetă spre cer, căci la noi cerul este foarte aproape.
    Fie-ţi milă Doamne de cei ce te-au ucis! Te-am ucis şi noi dar mai blând, mai legănat cum se zice pe aci. Am păstrat cioburi din Tine şi cu ele poate vom izbuti să venim în ajutorul celor care ne biruie. http://gandeste.org/general/constantin-noica-v-am-chemat-ca-sa-va-scoatem-din-statistica-ca-sa-va-ajutam-sa-uitati-de-amara-voastra-fericire-numarata-sau-mai-degraba-de-numarul-vostru-de-ordine-din-acel-spatiu-din-acel-hau/56363

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s