Printre noi nu veți găsi lideri politici reciclați, oameni de afaceri care au facut ‘afaceri’ cu bugetele, membri ai unor organizații oculte, nu veți găsi urmași ai aristocrației roșii sau ‘băieți deștepti’ și nu veți găsi extremiști de nici un fel. Mulţi dintre noi sunt voluntari care au protestat împotriva proiectului de exploatare cu cianuri a aurului de la Roşia Montană, împotriva exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice, pentru o administrație fără corupţie în Bucureşti, contra defrișărilor, contra microhidrocentralelor care ucid râurile. Dar suntem acei militanţi care ne-am dat seama că toate aceste catastrofe ecologice, alături de foarte multe alte probleme serioase, nu se pot rezolva doar prin proteste, că toate problemele majore cu care avem de-a face, au la rădăcină aceleaşi politici care servesc doar interesele oligarhiilor din ţară, în simbioză cu interesele oligarhiilor de afară. Toate problemele ecologice sunt doar simptome, corupția este doar un mecanism, soluțiile nu pot fi decît structurale.
Pornim de la dosare ecologice dar promovăm soluții structurale, o Economie Civică. Prin măsuri specifice ar trebui să se treacă gradual, puterea economică spre o clasă mijlocie care să cuprindă majoritatea populaţiei. Doar o astfel de redistribuire graduală a proprietății asupra mijloacelor de producție, poate sa ducă la o redistribuire a puterii politice, să înlăture marea corupție. Economia Civică nu este nici comunism, nici capitalism sălbatic, este un capitalism popular, este economie sustenabilă cu conştiinţă, promovăm formele de producţie participative. Adevărata politică a viitorului va fi anti-oligarhică. Un nou idealism politic va crea o nouă economie morală care va răspândi proprietatea, va favoriza micile entități economice. Educația continuă, democrația participativă, asocierea, procesele peer to peer vor fi instrumente, metoda se va baza pe relațiile umane. Dezvoltarea va fi pe orizontală nu pe verticală, resursele vor fi globale dar concretizarea va fi locală, cu triumful sferei micro asupra sferei macro. Periferia va deveni noul centru, producătorul va fi și consumator, clientul va fi și sustinător, va fi comerț etic și piată morală, noua economie va promova scopurile și nu mijloacele, virtutea și nu utilitarismul.
Nu e vorba de noi utopii. În nordul Italiei în Emilia Romagna, unde 70% din economie este realizată de cooperative, există și cele mai mici diferențe sociale și nivelul de viața cel mai ridicat. În Finlanda o treime din industria forestieră și o treime din activitatea bancară sunt derulate prin cooperative. In SUA, în zonele rurale mai izolate, distribuția de energie electrică se face prin cooperative în care sunt implicați membrii acelor comunitați. Aceste exemple și multe alte exemple, ne arată că economia participativă este de actualitate, ne arată că putem replica experiențe de succes. În Spania în Țara Bascilor, Mondragon a pornit de la cîteva cooperative și a ajuns un conglomerat de întreprinderi cu 83.000 salariați din care 85% sunt membrii după principiul ‘un om un vot’. Au Universitate proprie cu 9.000 studenți, au industrie puternica de virf care a sfidat criza din ultimii ani și au o bancă cooperatistă proprie care finanțează tot acest stat în stat.
Sistemul cooperatist, prin care a crescut România interbelică, poate fi reînviat și adaptat la condițiile actuale. Acest sistem pe care îl propunem nu are nimic de-a face cu cooperativa comunistă. Existența unui model economic românesc de mare succes, bazat pe cooperație, a fost ștearsă deliberat și sistematic din cartile de istorie de catre comunisti, s-a șters pur și simplu din memoria colectiva și chiar din arhive. În acea perioadă 1,5 milioane de români lucrau în cooperație, au existat cooperative de distribuție a energiei electrice, de comercializare a produselor agricole, magazine ale cooperației, bănci populare, clădite în același sistem cooperatist. Funcționarea cooperativelor a fost sprijinită de stat, prin facilitati fiscale.
Problemele reale cu care ne confruntam zi de zi cu toții, care ne revoltă și ne strivesc, pot fi rezolvate doar prin participarea la decizii la toate nivelurile administrative: local, județean și național. Am înțeles că trebuie să ne unim forțele într-o mișcare națională, care să propună soluții concrete la problemele reale ale țării și să reprezinte o alternativă curată și viabilă la actualele partide, care reprezintă toate împreună o aceeași mafiocrație, cleptocrație.
Cu cine putem realiza o schimbare în bine a societății românești? Cu oameni obișnuiți şi bine pregătiți profesional, e plină ţara cu astfel de oameni care mai au coloană vertebrală, care nu și-au vândut sufletul, demnitatea, nici în timpul comunismului, nici în anii de mare degringoladă morală care au urmat după 1989. Cu cei care practică în mod onest o meserie, fără să fie propulsați în funcții cu sprijin politic. Cu oameni care vor binele țării, care nu mai acceptă să fie spectatori la dezastrul în care trăiesc. Cu cei scârbiți de politică, de partidele care ne-au înșelat de fiecare dată încrederea. Cu voi toți care nu aveți cu cine să votați, cu noi toți care acum nu suntem reprezentați nici în parlament, nici în consiliile locale.
Cu oameni ca Nicuşor Dan care fără a avea în spate un partid sau o mafie, a primit 9% din voturile bucureştenilor, fiind cunoscut doar de o mica parte din electorat, ca Erwin Albu care aproape că a ajuns primar independent în Codlea, i-au lipsit 400 de voturi a făcut 29%. Cu alti oameni care se vor implica în viața comunitaților cu programe de dezvoltare durabilă, pentru a face administrație publică corectă, transparentă și participativă. Ne disociem total de actualele partide parlamentare, vrem sa propunem o alternativa reală, alt fel de politică decît cea promovată de actuala clasă politică. Le-am arătat ca suntem mai mulţi decât credeau ei, le vom arăta că suntem mai puternici. Faptul că un independent a obţinut la alegerile locale din Bucureşti mai mult decit ppdd, arată clar ca mărul este copt.
Ovidiu Hurduzeu, autorul cărții ‘A Treia Forţă. Economia libertăţii. Renaşterea României profunde‘: ‘Singura opoziție reală din România este dată de activiștii care luptă pentru salvarea patrimoniului natural și cultural al țării și de cei care îi susțin. Numărul lor trebuie să crească și ei trebuie să treacă la organizarea unei rezistențe politice. A Treia Forță este parte din această mișcare, poate să devină aluatul care va crește pâinea de mâine’.
DIN SUEDIA . RESPECT! SCHIMBAREA VINE CU NOI PRIN NOI.
V-a felicit si la tinpuri noi vin oamani NOI !!!Succes!!!
in sfarsit! doamne ajuta! puteti avea in mine un membru activ! felicitari pentru initiativa!
Sunt de acord cu ceea ce ai spus astept de prea mult timpuri noi si oameni noi ,timpurile vin si pleaca dar oameni noi antarzie sa apara, ma gandesc cu parere de rau ca nu stiu daca voi apuca sa vad o schimbare an Romania si ma gandesc ca bunicul meu a murit degeaba pe front ca sa avem o Romanie libera asa cum a vrut si el si eu si alti din ziua de azi si copii copilor nostri din ziua de manie,dar am o speranta ca daca ne v-om uni cu toti poate v-om reusi ,e nevoe de oameni cu capuri luminate dar din pacate putini au ramas an tara si care au ramas nu pot sau nu au curaj sa se lupte cu morile de vant e nevoie de umarul si mintea celor plecati daca doresc si dorim o tara care cu adevarat sa fie libera si sa fie a noastra a romanilor.
Va asteptam sa participati, oricine poate pune cite o caramida.
Da-mi voie sa te corectez: nu poate, trebuie sa puna cate o caramida. Bineinteles ne referim la oamenii cu constiinta, care vor schimbarea sacalilor din politica, nu pentru profitul personal, ci pentru binele national.
Sunt atatia oameni capabili si cu idei foarte bune si pe care sunt in stare sa le puna in practica, doar ca se feresc sa intre in mediul politic.
am tot spus…latram si atit…iar ceilalti fac ce vor….
uite o modalitate de a nu latra numai….ci de a incerca sa si facem ceva…
trebuie sa facem ceva…..
Subscriu,nu ma mai regasesc de mult in aceasta societate ,politica ma dezgusta si ma doare sufletul sa vad tinerii acestei tari debusolati si obligati sa isi indrepte privirea spre un viitor in alte tari.Sa dea Dumnezeu sa mai apucam si noi cei de peste 40 de ani vreo schimbare,dar schimbarea trebuie sa inceapa cu noi!Doar uniti si vorbind aceeasi limba vom reusi sa mai facem ceva.Si da,modelul cooperatist dar nu cel din perioada ceausista ,poate ajuta si |Romania sa infloreasca.\Din pacate suntem atat de dezbinati si asta este ceea ce au si urmarit toti cei ce au condus tara in ultimii ani!