Pro & contra

1# 1]Salvați Roșia Montana: pentru interzicerea exploatărilor cu cianură, pe tot teritoriul României. Susținem includerea sitului istoric de la Roşia Montană în Patrimoniul Mondial Unesco. 2]Anti-frack: pentru interzicerea exploatării gazelor de șist, pe tot teritoriul României. Pentru valorificarea responsabilă a resurselor tradiționale de energie, în combinație cu cele regenerabile – geotermie, energia eoliană și solară, pentru eficiență energetică.

2# 1]Pentru stoparea defrișării țării și limitarea exportului de lemn. Pentru creșterea procentului suprafețelor împădurite până la nivelul mediei europene – peste 32% din suprafața țării. 2]Contra microcentralelor care distrug râurile. 3]Pentru protejarea biodiversității și a mediului natural, care reprezintă baza vieții sănătoase a oamenilor de azi și a generațiilor viitoare. 4]Pentru drepturile animalelor, pentru anularea legii eutanasierii câinilor – o afacere murdară și sinistră. Soluția mai eficientă, mai umană și mult mai ieftină, este sterilizarea maidanezilor. 5]Pentru proiectul Zero Waste România.

3# 1]Pentru o disociere totală de actualele partide parlamentare, de anexele și făcăturile lor, pentru un altfel de politică decît cea promovată de actuala clasă politica, pentru o politică bazată pe valori, nu pe interese. 2]Pentru o administrație publică corectă, transparentă și participativă, conform principiului subsidiaritații. 3]Contra corupției și arbitrarului în administrație.

4# Pentru suveranitatea economică și alimentară a României, contra colonizării economice. 1]Pentru scăderea datoriei externe a României. 2]Pentru oprirea înstrăinării pădurilor, a terenurilor agricole și a resurselor minerale, energetice. 3]Pentru prelucrarea la un nivel superior a resurselor minerale din țară. 5]Pentru stoparea privatizării și înstrăinării întreprinderilor și instituțiilor din domeniile de interes național și comunitar. 6]Pentru anchetarea și renegocierea, marilor contracte de privatizare precum și a contractelor prin care au fost înstrăinate resurse și  întreprinderi de interes național.

5# Pentru dezvoltare economică durabilă, pentru o economie cu conștiință. Pentru o proprietate asupra mijloacelor de producție, cât mai larg distribuită, contra politicilor actuale care servesc doar interesele oligarhiilor locale în simbioză cu oligarhiile globale. 1]Contra monopolurilor și a politicilor de maximizare cu orice preț a profiturilor. 2]Pentru firme mici și mijlocii românești, pentru o clasă mijlocie cît mai numeroasă. 3]Pentru forme de producție asociative. Promovăm modelul economic emilian, care realizează 45% din PIB-ul regiunii Emilia-Romagna, numit de unii Capitalism Molecular.

6# Pentru revitalizarea satului românesc. 1]Pentru agricultură sustenabilă eco/bio, pentru agricultură țărănească tradițională – “Țăranii pot hrăni bine România!”. 2]Contra chimizării distructive. 3]Pentru interzicerea OMG, pentru conservarea și promovarea semințelor tradiționale. 4]Contra Codex Alimentarius, pentru o hrană sănătoasă, etichetată corect, produsă local.

7# 1]Pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. 2]Contra regionalizării României făcută în actualele condiții.

8# Pentru garantarea libertăților cetățenești, pentru garantarea liberei exprimări. 1]Contra controlului mass media de către interese monopoliste, contra cenzurii din mass media față de protestele civice. 2]Contra ACTA. 3]Contra cipurilor biometrice.

9# Pentru valorile tradiționale și spirit comunitar, apărăm rolul indispensabil al familiei în societate și promovăm drepturile copiilor nenăscuți. Pentru susținerea corespunzătoare de către stat a domeniilor sănătății, educației și cercetării.

10# Susținem democrația participativă, directă Vom folosi acest mecanism în cadrul grupului informal a3f, pentru a vota și susține poziții publice.

P.Blond: ”Viitorului va fi anti-oligarhic. Un nou idealism politic va crea o nouă economie morală care va răspândi proprietatea, va favoriza micile entități economice. Educația continuă, democrația participativă, asocierea, procesele peer to peer vor fi instrumente, metoda se va baza pe relatiile umane. Dezvoltarea va fi pe orizontală nu pe verticală, resursele vor fi globale dar concretizarea va fi locală, cu triumful sferei micro asupra sferei macro. Periferia va deveni noul centru, producătorul va fi și consumator, clientul va fi și sustinător, va fi comerț etic și piată morală, noua economie va promova scopurile și nu mijloacele, virtutea și nu utilitarismul.”

11 răspunsuri la Pro & contra

  1. Popovici Vasile zice:

    Sunt de acord cu toate14 puncte expuse aici!

  2. Si eu sunt de acord, mai putin cu punctul 4 si anume, treaba cu nicusordan, pt ca, oricat de bune ar fi intentiile acestuia, nu are un bun discurs, nu e carismatic, asadar nu se poate impune ca personalitate, ca om public, deci nu are stofa de orator, imi pare rau sa spun asta, dar ma rog, sunt specialist in comunicare, asadar mi am permis sa imi permit… 😀
    Insa pt restul, repet, felicitari, sunt omul dv! 😉 tot ceea ce intreprind demonstreaza acest lucru, nu s doar vorbe deci! 😉

  3. Alex Imreh zice:

    Cristina aici noi NU vorbim in numele lui Nicusor Dan, promovam in primul rind Ideea de Nicusor Dan. Fenomenul N.Dan are trei componente: 1) persoana lui Nicusor Dan, omul a trezit incredere in toti cei care au avut contact direct cu el; 2) voluntarii care l-au sprijinit in campanie si 3) cei care l-au votat. Toti acestia cred in ideea de administratie corecta, facuta de oameni calificati pentru interesul cetatenilor si nu pentru interesele unor ‘oameni de afaceri’. 9% din bucuresteni si-au dorit o alternativa reala, acest procent arata ca marul este copt, acest 9% a fost un ‘miracol’ avind in vedere lipsa de organizare, de fonduri si de timp, este un semn clar ca ‘se poate’.

  4. Marian Ban zice:

    Un alt punct la pro&contra: stoparea (pe cat posibil) a exportului de materii prime si prelucrarea acestora la un nivel superior in tara. Reorganizarea centrelor de cercetare stiintifica si tehnica in domeniile de interes national.

    • ursescu gabriel zice:

      Un o alta idee e cea de a nu permite ca in rindul membrulor A3F sa intre persoane potente economic tocmai ca sa-si impuna interesele mai tirziu. Membri trebuie selectati din rindul celor care au demonstreaza ca fac si/sau vor sa face ceva pentru cauza. Interesul civic fiind un prioritar..

  5. Marian Ban zice:

    #2 – Daca se poate sa se modifice in:
    #2. Pentru suveranitatea economică a României și contra colonizării economice prin îndatorarea țării, datoria României să nu mai crească, să scadă. Pentru oprirea înstrăinării pădurilor si terenurilor agricole, a resurselor MINERALE (in loc de miniere), energetice și a capacităților productive de orice fel ale României. PRELUCRAREA LA UN NIVEL SUPERIOR A RESURSELOR MINERALE IN TARA. Pentru stoparea privatizării întreprinderilor și instituțiilor din domeniile de interes național și comunitar.

    PRELUCRAREA LA UN NIVEL SUPERIOR A RESURSELOR MINERALE IN TARA inseamana refacerea unitatilor industriale pentru prelucrarea materiilor prime. A exporta materii prime este (dupa mine) cea mai mare crima impotriva poporului.

  6. ilie zice:

    Sunt de acord cu toate14 puncte expuse aici!

  7. gabi urs zice:

    NU exista alta cale decit o schimbare morala si schimbarea in totalitate a atitudinilor. Gabriel- Suedia

  8. Constantin Burcea zice:

    „Consortiul Societatii Civile in Participatiune pentru Dezvoltare Durabila ” are in programul său asemenea obiective si ne bucuram ca exista din ce in ce mai multa preocupare pentru a schimba in bine situatia actuala prin masuri, actiuni profunde social-politice. Puteti fi un pol in tara deosebit de important in acest sens.
    Presedinte ing dipl Constantin Burcea

  9. Pingback: Obiectiv final – economia civică, după modelul emilian. Calea – o îmbinare între o bază civilă larg distribuită și un leadership vizionar/charismatic. Resursele există, mai trebuie structurare. | Alex Imreh

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s